Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Psalmi 24 - Biblia în versuri 2014


Chiar David l-a alcătuit

1 Pământul este-al Domnului Și tot ce e pe el e-al Lui! Lumea și cei ce-o locuiesc Sun ale Domnului Ceresc!

2 Căci El, pe mări, l-a-ntemeiat, Pe râuri, tare, l-a legat.

3 Și cine, de pe-acest pământ, Până la locul Său cel Sfânt, Se va-nălța? Și cine, oare, Suie pe al Său munte mare? –

4 Cel care poate să arate Că are mâini nevinovate, Acel care mereu arată Că are inima curată, Cel care poate ca să spună Că al său suflet – spre minciună – Nu se arată aplecat, Cel care strâmb nu a jurat Căci n-a voit ca să înșele Prin jurămintele acele,

5 Acela fi-va ne-ncetat – De Domnul – binecuvântat Și va ajunge starea lui A fi pe placul Domnului, Cum Domnul mântuirii sale Are de a găsi cu cale.

6 Iată dar, moștenirea lor, Ce este dată tuturor Acelora care, mereu, Îl caută pe Dumnezeu. Această moștenirea are Dată a fi, pentru cei care Neîncetat vor căuta Ca să găsească Fața Ta, Fața Acelui cari mereu, E al lui Iacov Dumnezeu. (Oprire)

7 Porți veșnice vă ridicați Și capul sus să vi-l săltați, Să intre-al slavei Împărat!

8 „Cine e Cel, astfel, chemat? Cine este Acel pe care, Drept Împărat, slava Îl are?” Domnul Cel tare, negreșit, Viteaz în lupte dovedit.

9 Porți veșnice vă ridicați Și capul sus să vi-l săltați Să intre-al slavei Împărat!

10 „Cine e Cel, astfel, chemat? Cine este Acel pe care, Drept Împărat, slava Îl are?” – Domnul oștirilor e-Acel: Al slavei Împărat, e El! – (Oprire)

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Lean sinn:



Sanasan