Psalmi 111 - Biblia în versuri 20141 Voi, cei cari pe pământ v-aflați, Pe Domnul să Îl lăudați! Pe Domnul am să-L laud eu, Din toată inima, mereu, În adunări, cu toți cei care Neprihăniți sunt, în purtare. 2 Lucrările Lui Dumnezeu, Mari se vădesc a fi, mereu. Ele sunt mari și minunate Și-ntotdeauna-s cercetate De-aceia care le găsesc De preț și care le iubesc. 3 Întreaga strălucire, iată, Precum și măreția toată, Lucrări sunt ale Domnului. În veci ține dreptatea Lui. 4 El a lăsat o amintire, Cari să rămână peste fire, Spre a putea a fi știute Minunile, de El, făcute. Domnul este îndurător, E milostiv și iertător. 5 El i-a hrănit, de bună seamă, Pe cei cari poartă de El teamă. De legământul Său, mereu, Își amintește Dumnezeu. 6 A arătat poporului, Puterile lucrării Lui, Când El i-a dat în stăpânire, A neamurilor moștenire. 7 Lucrarea Lui – precum se știe – Dreptate-i și credincioșie. Poruncile de El lăsate, Cu toate sunt adevărate, 8 Făcute cu credincioșie Și întărite pe vecie, Pentru că legile acele, Neprihănire au în ele. 9 Pe-al Său popor l-a izbăvit Și pe vecie a-ntărit – În urmă – al Lui legământ. Numele Domnului e sfânt. Numele Lui S-a arătat A fi mereu înfricoșat. 10 Frica de Domnul – e știut – E-a-nțelepciunii început, Iar toți cei care o păzesc, O minte zdravănă vădesc, Pentru că slava Domnului Ține în veacul veacului. |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca