Psalmi 106 - Biblia în versuri 2014

¹ Aduceți laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!

² Dar cine poate spune, oare, Mărețele isprăvi pe care Le-a făcut Domnul? Cine poate A-I vesti laudele toate?

³ Ferice, celor ce-mplinesc – Mereu – dreptatea și păzesc Porunca Legii! Domnul meu,

⁴ Aminte să-Ți aduci, mereu, De mine și dă-mi ajutor, Căci Tu ești bun cu-al Tău popor. Doamne, arată-mi dar, și mie,

⁵ Neprețuita bucurie, Pe care Tu, mereu, o dai, Aleșilor pe care-i ai. Arată-mi fericirea lor, Lăsată pentru-al Tău popor, Să pot a mă mândri și eu, Cu moștenirea Ta, mereu!

⁶ Iată că am păcătuit Și lucruri rele-am săvârșit, Precum în vremea ce-a trecut, Părinții noștri au făcut.

⁷ Când în Egipt au locuit, Părinții noști’ nu s-au gândit La semnele ce le făceai Și la-ndurarea ce-o aveai Față de ei. Răuvoitor, Precum și neascultător – La Marea Roșie aflat – Poporul nost’ s-a aratat.

⁸ Din pricina Numelui Lui, Domnul a dat, poporului, Izbândă și l-a ajutat, Puterea, când Și-a arătat.

⁹ La Marea Roșie strigase Domnul, iar marea se uscase, Încât poporul a putut, Prin ea, în urmă, de-a trecut, Ca prin pustiu. El l-a scăpat,

¹⁰ De-al său dușman înverșunat Și astfel fost-a izbăvit, De cel care l-a urmărit.

¹¹ Apele mări-i înghițiră Pe cei care îl urmăriră, Încât nici unul n-a scăpat, Căci valurile i-a-nnecat.

¹² Atunci, poporul L-a crezut Pe Dumnezeu, căci a văzut Felul în care a lucrat Și laude I-a înălțat.

¹³ Dar repede au fost uitate Lucrările Lui minunate, Și nimeni n-a mai așteptat Al Său plan să se fi-ncheiat.

¹⁴ De poftă, au ajuns să fie Cuprinși cu toții, în pustie, Și pe-al lor Domn L-au ispitit.

¹⁵ Domnul le-a dat ce și-au dorit, Însă o molimă-a trimis Și pe mulți, astfel, i-a ucis.

¹⁶ În tabără când s-au aflat, Geloși apoi s-au arătat Pe Moise și Aron. Atunci,

¹⁷ La ale Domnului porunci, Pământul – gura – și-a deschis Ca să cufunde în abis Pe Abiram cu a lui ceată Și pe Datan. Focul, de-ndată,

¹⁸ Le-a cuprins ceata și-au pierit Cei care răi s-au dovedit.

¹⁹ Era-n Horeb poporu-acel, Când își făcuse un vițel. Ei și-au făcut un chip turnat Și-n fața lui s-au închinat.

²⁰ Au schimbat slava Domnului, Atunci, pe chipul boului Care cu iarbă se hrănește.

²¹ Lucrul acesta dovedește Că au uitat de Dumnezeu – Mântuitorul lor, mereu – Cel cari minuni a săvârșit Când în Egipt au locuit

²² Și erau în a lui Ham țară, Sau când speriați se îndreptară Spre Marea Roșie, mânați De-ai lor dușmani înverșunați.

²³ Să-i nimicească, a voit Domnul, dar Moise-a mijlocit Între popor și Dumnezeu.

²⁴ Ei au nesocotit, mereu, Țara aceea minunată, Care urma a le fi dată. Nu au crezut Cuvântul Lui,

²⁵ Cârtind în contra Domnului.

²⁶ Atuncea, El Și-a ridicat Mâna în sus, și a jurat Că în pustie au să cadă, Urmând ca morții să-i dea pradă,

²⁷ Căci risipită-avea să fie, Apoi, întreaga seminție, În țările neamurilor.

²⁸ Ei s-au lipit de Bal-Peor Și au mâncat, astfel, din vite Cari morților erau jertfite.

²⁹ Prin felu-n care s-au purtat, Pe Dumnezeu L-au mâniat Și au făcut, astfel, să vie, Asupra lor a Lui urgie.

³⁰ Fineas s-a ridicat, de-ndată, Și a făcut o judecată. Atunci, urgia s-a oprit,

³¹ Iar fapta lui s-a socotit Drept stare de neprihănire, Iar după cum s-a dat de știre, Din neam în neam avea să ție, Căci se întinde pe vecie.

³² Pe Domnul, ei L-au mâniat Când la Meriba s-au aflat. Atunci, pentru păcatul lor, Moise-a ajuns răspunzător,

³³ Pentru că ei s-au răzvrătit, Iar felu-n care a vorbit Moise cu ei, L-a supărat Pe Domnul, căci s-a arătat Că Moise, când a glăsuit, Chip ușuratic a vădit.

³⁴ În urmă, ei nu au făcut După cum Domnul le-a cerut, Pentru că nu au nimicit Popoarele ce le-au găsit, În țara care le-a fost dată. Porunca Lui a fost călcată,

³⁵ Fiindcă s-au amestecat Cu neamuri și au învățat Faptele rele – ale lor –

³⁶ Slujind, apoi, idolilor Cari pentru ei s-au dovedit A fi o cursă. I-au jertfit,

³⁷ Pe fiii și fiicele lor, Pe-altarele idolilor.

³⁸ Sângele cel nevinovat Al fiilor, ei l-au vărsat În cinstea zeilor pe care Țara Canaanului îi are Și cu omoruri ei spurcară Moșia ce o căpătară.

³⁹ Prin fapta lor, ei s-au spurcat Și desfrânare-au arătat.

⁴⁰ Atunci, pe-ntreg poporul Său, Domnul Se mânia-Se rău Și l-a urât. Apoi l-a dat

⁴¹ La neamuri, care-au apucat Să stăpânească peste el.

⁴² Vrăjmașii au ajuns, astfel, Să-l stăpânească pe popor, Smerindu-l prin puterea lor.

⁴³ Dar Dumnezeu l-a izbăvit, Deși poporul a vădit Neascultare și-a făcut, Mereu, așa precum a vrut. Însă a lui nelegiuire Ia adus doar nenorocire.

⁴⁴ Când a ajuns în strâmtorare, Domnul i-a dat ajutorare,

⁴⁵ Pentru că El Și-a amintit De legământ și a vădit Că este plin de îndurare.

⁴⁶ În bunătatea Lui cea mare, A stârnit mila tuturor Celor cari, pe al Său popor, Îl țineau drept prins de război, Pentru a-l izbăvi apoi.

⁴⁷ Scapă-ne Doamne, tot mereu, Căci ești al nostru Dumnezeu Și dintre neamuri, înapoi Adună-ne Doamne pe noi, Pentru ca astfel, pe pământ Să-Ți lăudăm Numele Sfânt!

⁴⁸ Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat Și binecuvântat să fie, Din veșnicie-n veșnicie, Al lui Israel Dumnezeu! Poporul să zică, mereu: „Amin! Pe Domnu-L lăudați Și-apoi Îl binecuvântați!”