Proverbe 12 - Biblia în versuri 20141 Dacă mustrarea o iubești, Atunci știința o-ndrăgești; Cel cari mustrarea n-o primește, Că este prost se dovedește. 2 Pentru cel care-i om de bine, Bunăvoința Domnu-Și ține; Dar Dumnezeu îl osândește Pe cel cari rău se dovedește. 3 Omul nu va fi întărit Prin rău; dar cel neprihănit, Nicicând, nu se va clătina. 4 Femeia este cununa Bărbatului, dacă-i cinstită; Dar cea care e dovedită Făcând rușine omului, E putregai, în osul lui. 5 Neprihănitul drept gândește; Însă cel rău, când sfătuiește, Ascunde doar înșelăciune. 6 Cuvintele pe cari le spune Omul cel rău, sunt curse doar, Ca sângele să-l verse; iar Neprihăniții, când vorbesc, Cuvintele lor izbăvesc. 7 Cel rău e răsturnat – dispare; Dar va rămâne în picioare Casa celui neprihănit. 8 Un om poate fi prețuit După știința arătată; Dar cel cu inima stricată, Disprețuit va fi, mereu. 9 Este mai bine, dragul meu, Ca mai smerit, mereu, să stai Și doar o slugă ca să ai, Decât fudul, să te ții mare, Iar tu să n-ai nici de mâncare. 10 Se-ndură cel neprihănit Chiar și de vite; dar vădit E căci cel rău nu va lăsa Loc milei, în inima sa. 11 Cel cari ogorul își muncește, Belșug de pâine dobândește; Cine nimicuri a cătat, Lipsă de minte-a arătat. 12 Cel rău într-una a poftit Prada celui nelegiuit; Dar cel neprihănit sporește, Căci rădăcina îi rodește. 13 Păcătuirea buzelor O cursă este; dar celor Neprihăniți nu le e greu Să scape din necaz, mereu. 14 Prin rodul guri-i săturat Oricine; cel ce a lucrat Primi-va plata lucrului, După lucrarea mâinii lui. 15 Nebunul căile-și socoate Lipsite de prihană, toate; Dar înțeleptu-a ascultat Sfatul ce îi fusese dat. 16 Cel prost – cu firea sa semeață – Mânia și-o va da pe față; Dar cel cari înțelept gândește, Abil, ocara își dosește. 17 Cel care adevăr doar spune, Mărturisire dreaptă pune; Dar martorul cel mincinos, Să-nșele, este bucuros. 18 Când ușuratic vă vorbește Un om, acela vă rănește Ca sabia cea ascuțită; Dar vorba, de-nțelept rostită, O să aducă vindecare. 19 Gura cari adevăr doar are, E întărită, pe vecie; Numai o clipă o să ție Limba celui care mințește. 20 Înșelăciunea locuiește În inimile celor care Cugetă răul; însă are Parte numai de bucurie, Cel ce la pace-o să îmbie. 21 E de nenorociri ferit Omul care-i neprihănit; Dar cei făptuitori de rele, Cu toți sunt năpădiți de ele. 22 E gura mincinosului, Urâtă-n fața Domnului; Cei care-n adevăr își fac Lucrarea lor, Îi sunt pe plac. 23 Știința înțeleptului E-ascunsă-n fața omului; Dar inima nebunilor Vestește nebunia lor. 24 Cei harnici au să stăpânească; Cei leneși bir au să plătească. 25 Neliniștea tulburătoare, A inimii, o să doboare; Dar vorba bună risipește Tristețea și înveselește. 26 Neprihănitul îi arată Prietenului, calea dreaptă; Dar calea celor răi din fire Va duce către rătăcire. 27 Cel leneș n-o să-și pregătească Vânat, căci n-o să se trudească; Însă comoara omului – De mare preț – e munca lui. 28 Pe a neprihănirii cale, E viață; drumurile sale – Care-ale ei semne le poartă – Nu duc către a morții poartă. |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca