Proverbe 11 - Biblia în versuri 2014

¹ Cumpăna-nșelătorului Urâtă-i este Domnului; Dar cântărirea drept făcută, Lui Dumnezeu îi e plăcută.

² Mândria când se-nfățișează, Precis rușinea îi urmează; De-nțelepciune-i însoțit Acela care s-a smerit.

³ Neprihănirea-l cârmuiește Pe cel cinstit și-l ocrotește; Dar viclenia celui rău Aduce-va sfârșitul său.

⁴ Când vine ziua de mânie, E de prisos vreo bogăție; Neprihănirea izbăvește – Pe omul care o iubește – De moarte; iar cinstitului,

⁵ De nevinovăția lui, Cărările-i sunt netezite; Dar răutățile urzite De omul rău – toți au să vadă – Că îl vor face ca să cadă.

⁶ Omul care e fără vină, Scăpat e de orice pricină Căci nevinovăția are Ca să îi stea în apărare; Dar cei răi, cu toți, prinși fi-vor, Prin însăși răutatea lor.

⁷ Atunci când cel rău va muri, Și-a lui nădejde va pieri. Cât despre cei nelegiuiți, Cu toții fi-vor pedepsiți: Li-e nimicită așteptarea.

⁸ Când o să vină strâmtorarea Peste un om neprihănit, El o să fie izbăvit; Iar locul său va fi luat De cel cari rău s-a arătat.

⁹ Cu gura lui, omul cel rău Îl prinde pe-aproapele său; Dar oamenii neprihăniți Sunt, prin știință, izbăviți.

¹⁰ Când celor buni le merge bine, Și bucuria – lanț – se ține, Iar oamenii sunt fericiți; Dar când cei răi sunt nimiciți, Va fi mai mare bucurie Și strigăte de veselie Are să scoată fiecare.

¹¹ Numai prin binecuvântare – Cari de neprihăniți e dată – Cetatea fi-va înălțată; Cei răi însă, prin gura lor, Cetățile surpa-le-vor.

¹² Cine defaimă prin cuvinte Pe-al său aproape, n-are minte; Dar omul care-i priceput, A primit tot și a tăcut.

¹³ Cel care umblă și bârfește, Lucruri ascunse dezvelește; Dar omul credincios, curat, Ține ce i s-a-ncredințat.

¹⁴ Dacă lipsește chibzuința, Poporul cade; biruința Vine numai prin oameni vrednici – Prin numărul mare de sfetnici.

¹⁵ Când cineva, chezaș, se pune Pentru un altul, pot a spune Că-i va fi rău în acea vreme; Însă acel care se teme A fi chezaș, e liniștit.

¹⁶ Cu cinste s-a învrednicit Femeia care e plăcută, Iar bogăția-i obținută Numai de cel asupritor.

¹⁷ Cel milostiv și iertător Își face sufletului său Mult bine; însă omul rău – Lipsit de milă, ne-ndurat – Chiar carnea sa și-a tulburat.

¹⁸ Înșelător câștig primește Cel rău; celui cari răspândește Neprihănirea, îi e dată Dreaptă și-adevărată plată.

¹⁹ Neprihănirea va aduce Viață; dar cel care se duce Spre rău și rău-l urmărește, Acela moartea își găsește.

²⁰ Stricată de-i inima lui, Atunci în fața Domnului O scârbă e omul acel; Însă plăcut e, pentru El, Omul care-i neprihănit.

²¹ E hotărât: nepedepsit Nu va scăpa cel rău, nicicând; Însă sămânța celui blând – Neprihănit – va fi scutită.

²² Femeia mândră și gătită Cu o aleasă-mbrăcăminte, Dacă lipsită e de minte, E-asemenea unui inel De aur, în rât de purcel.

²³ Cei drepți doresc bine să vie; Cei răi așteaptă doar mânie.

²⁴ Cel ce cu mână largă-mparte, De bogăție are parte; Dar cel ce economisește Prea mult, degrabă sărăcește.

²⁵ Cel binefăcător să știe Că săturat are să fie; Cel cari pe alții i-a udat, Să se usuce nu-i lăsat.

²⁶ Acel care oprește grâul, O să descătușeze râul Blestemelor poporului; Dar cine-l dă norodului, Primește binecuvântarea.

²⁷ Cine va urmări cărarea Spre bine, doar bunăvoință Va câștiga spre folosință; Dar cine răul urmărește, Atins de rău se pomenește.

²⁸ Cine se-ncrede-n bogăție, Are să cadă; dar se știe Căci cel ce e neprihănit, Ca frunza fi-va înverzit.

²⁹ Vânt, moștenește omul care Își face-n casa-i tulburare; Nebunul – înțeleptului – Îi va fi rob. Rodul celui

³⁰ Neprihănit e-al vieții pom; Când înțelept este un om, Suflete multe dobândește.

³¹ Cum cel neprihănit primește Răsplată-aici – chiar pe pământ – Cu-atât mai mult atuncea sânt Și păcătoșii răsplătiți, Precum toți cei nelegiuiți.