Osea 10 - Biblia în versuri 2014

¹ „Vie mănoasă se arată Israel, dând roadă bogată. Cu cât roadele se-nmulțeau, Și-altarele lui se sporeau. Cu cât mai mult se dovedise Că a lui țară propășise, Cu-atât mai mult s-au înălțat Stâlpi și s-au înfrumusețat Spre cinstea idolilor lor.

² Inima-ntregului popor, A fi-mpărțită, se arată. Din astă pricină, el – iată – Are să fie pedepsit. Domnul surpa-va, negreșit, Altarele ce le-au ‘nălțat Și stâlpii ce i-au ridicat, În cinstea idolilor lor.

³ Curând, va zice-acel popor: „Iată că, cu adevărat, Noi nu avem un împărat, Pentru că noi nu am știut, De Domnul, să ne fi temut. Al nostru împărat, apoi, Ce poate face, pentru noi?”

⁴ Vorbe deșarte, ‘lunecoase, Și jurăminte mincinoase Rostesc cu toți, atunci când sânt Puși să încheie-un legământ. De-aceea și pedeapsa lor, Asemeni buruienilor Otrăvitoare, o să fie, Aflate-n brazda din câmpie!

⁵ Locuitorii cei pe care Țara Samariei îi are, Uimiți vor fi, de-acei viței – Aflați la Bet-Aven – când ei Își vor jeli idolul lor. Apoi, ceata preoților – Care slujesc idolului – Vor tremura de soarta lui Și pentru casa ce-o avea Care, curând, va dispărea, Din al lor mijloc. Negreșit,

⁶ El însuși fi-va dăruit, Aceluia cari, așezat, Este-n Asiria-mpărat Și care, drept Iareb, se cheamă. Pe Efraim, de bună seamă, Rușinea are să-l cuprindă. Rușinea are să se-ntindă Și peste-ntregul Israel, Căruia îi va fi, astfel, Rușine de tot ce-a făcut Și de ce planuri a avut.

⁷ S-a dus țara Samariei, Precum și împăratul ei, Asemenea țăpligilor, Peste oglinda apelor.

⁸ Toate-nălțimile, aflate În Bet-Aven, vor fi surpate, Căci Israelul – negreșit – Acolo a păcătuit. Pe-altare, au să crească spini Și tufele de mărăcini. Spre munți, atunci, vor fi strigat: „Acoperiți-ne, de-ndat’!”, Iar către dealuri, mai apoi, Vor zice: „Cădeți, peste noi!”

⁹ Iată, din zilele Ghibei, Mereu, păcătuit-au ei, Căci Israel s-a adunat Acolo, și s-a așezat, Ca să nu îl apuce-apoi, La Ghibea chiar, acel război Cari împotrivă s-a făcut La toți cei răi, cum s-a văzut.

¹⁰ De-aceea, am să-i pedepsesc Atuncea când am să voiesc. Trimite-voi în contra lor, Oștirile popoarelor, Ca să le fie pedepsită Nelegiuirea îndoită!

¹¹ E Efraim, ca o mânzată Care, la jug, e învățată, Căreia-i place-a treiera Grâul. Frumos, gâtu-i era, De-aceea, i l-am și cruțat. Dar Efraim va fi-njugat. Iuda-i pentru arat adus, Iar Iacov, la grăpat, e pus.

¹² Să semănați dar, negreșit, Așa precum e potrivit Neprihănirii ce-o aveți, Pentru că-n acest fel puteți Să secerați ce s-a găsit, Cu îndurarea potrivit. Desțeleniți-vă apoi, Un nou ogor, bun, pentru voi! E vremea să vă deșteptați, Pe Domnul să Îl căutați, Ca ploaia minunată-apoi, Să se pogoare peste voi.

¹³ Dacă voi, răul, l-ați arat, Nelegiuiri ați secerat Și ați mâncat, fără-ncetare, Rodul pe cari minciuna-l are. În carele ce le-ai avut – De luptă – tu te-ai încrezut Și-n numărul vitejilor Pe cari îi are-al tău popor.

¹⁴ O zarvă o să se stârnească, Poporul ca să ți-l lovească. Cetățile tale-ntărite, Atuncea, fi-vor nimicite, Căci o să fie-atunci, la fel, Precum la Șalman-Bet-Arbel, Când mama a căzut zdrobită, Fiind de-ai ei prunci însoțită.

¹⁵ Iată ce va aduce-apoi Betel, din pricină că voi, Peste măsură, ați vădit Că răutăți ați săvârșit. Când zorii au să se ivească, Are ca să se isprăvească Cu cel care e așezat În Israel, ca împărat!”