Matei 23 - Biblia în versuri 2014

Iisus mustră pe Cărturari și Farisei

¹ Vorbind Iisus, mulțimilor, Precum și ucenicilor,

² A zis: „Ai voștri cărturari Și Fariseii sunt cei cari Pe al lui Moise scaun stau. Pentru că ei putere au,

³ Ce vă vor spune, ascultați! Ce lucruri veți fi îndemnați Să le păziți, păziți-le Și-ntocmai împliniți-le! De-un lucru, grijă, să aveți: Cum fac ei, voi să nu faceți! Căci ei cunosc ce e plăcut Și ce e bine ca făcut, Mereu, în fața Domnului,

⁴ Dar ei nu fac. Ci omului, Îi pun, pe umeri, sarcini grele. Anevoios de dus sunt ele, Însă cei ce le-au așezat, Cu degetul, n-au încercat, Măcar, din loc, de-a le urni – Nici vorbă de-a le împlini.

⁵ Ale lor fapte sunt făcute, Numai pentru a fi văzute, De oameni. Hainele lor, toate, Au filacteriile late, Cu poale lungi și ciucuri mari.

⁶ Ei, Fariseii, sunt cei cari, La vreun ospăț, când sunt chemați, Numai în față, așezați, Doresc să fie. Tot ei sânt, În sinagogi – în locul sfânt – Cei care, dacă sunt aduși, Vor, doar în față, a fi puși;

⁷ Le place să se creadă „buni”, Să li se facă rugăciuni, Prin târguri și sunt măguliți Atunci când „Rabi” au fost numiți.

⁸ Nu vă numiți asemeni lor – „Rabi” – între voi. „Învățător”, Doar Unu-i – pe Hristos ‘L aveți – Iar voi, cu toți, frați Îi sunteți.

⁹ De-asemenea, atenți să fiți Și, „Tată”, să nu mai numiți Pe nimeni, pe acest pământ, Pentru că Unu-i Tatăl Sfânt, Pe care-n ceruri Îl aveți.

¹⁰ Nici „Dascăli”, să nu vă spuneți, Căci unul e „Învățător” – Hristos – și e al tuturor.

¹¹ Dacă este cineva care, Între voi, fi-va cel mai mare, Acela trebuie să știe Ca rob, al tuturor, să fie.

¹² Smerit, cel ce se va-nălța, Va fi; iar cel ce va-nvăța Să se smerească, înălțat Fi-va – smerit de s-a purtat.”

Nelegiuirile Cărturarilor și Fariseilor

¹³ „Vai vouă, vă zic, Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care-ați închis, oamenilor, Intrarea-n a cerurilor Împărăție. Nu intrați Nici voi, dar nici nu îi lăsați Pe alții, ca să intre-n Ea.

¹⁴ Aflați dar, de asemenea, Că vai va fi de Farisei! Fățarnicilor! Sunteți cei Care mâncați văduvelor Casa, și-n văzul tuturor – Spre-a fi crezuți că sunteți buni – Faceți pioase rugăciuni. De-aceea, a voastră osândă, Mai mare e, și stă la pândă.

¹⁵ Vai, Farisei și cărturari Fățarnici! Voi sunteți cei cari Cutreierați întreg pământul, Și mările, numai cu gândul De-a face, dacă-i cu putință, Un nou tovarăș de credință; Iar după ce l-ați convertit, Tot voi, din el, v-ați străduit, Un fiu, gheenei, să-i faceți, Cu mult mai rău decât sunteți Chiar voi, încă de două ori.

¹⁶ Vai vouă povățuitori! Voi care, deși orbi sunteți, Ați îndrăznit ca să spuneți: „Pe Templu, dacă cineva, Să jure, întâmpla-se-va, De jurământ, nu e legat. Însă, dacă va fi jurat Pe tot aurul Templului, E prins de jurământul lui.”

¹⁷ Nebuni și orbi! Spuneți-Mi, care, În mintea voastră, e mai mare? E aurul, sau e Templul Care sfințește aurul?

¹⁸ De-asemeni, ați mai spus ceva: „De cumva, întâmpla-se-va Să jure omul, pe altar, Nu e nimic atuncea. Dar, Jurând pe darul așezat Peste altar, va fi legat De jurământul său, făcut, Și-acela trebuie ținut.”

¹⁹ Nebuni și orbi! Nu știți voi care, Din cele două, e mai mare? Altarul, sfințind acel dar, Sau darul de pe-acel altar?

²⁰ Acel care jura-se-va Pe un altar, lega-se-va Chiar și de darul așezat

²¹ De-asupra. Cine a jurat Pe Templu – în același fel – Jură pe Cel cari șade-n el.

²² Jurat pe cer, cine-o să fie, El, pe scaunul de domnie Al Domnului, va fi jurat Și pe Cel care-I așezat

²³ Pe scaun. Vai, acelor cari Sunt Farisei și cărturari! Fățarnici ce sunteți! Voi știți Ce zeciuială să plătiți Din izmă, chimen și mărar. Bune-s aceste lucruri, dar E prea puțin ceea ce dați, Când, nefăcute, voi lăsați Lucruri cu mult mai însemnate, Înscrise-n Lege. De uitate Sunt ele, am să îndrăznesc, Din nou, să vi le amintesc: Dreptatea, mila și apoi Credincioșia. Iată, voi, Aceste lucruri să păziți Și nu uitați să le-mpliniți!

²⁴ Vai vouă, orbi învățători, Ce strecurați, de multe ori, Țânțarul, însă, apoi, știți, Cămila, să o înghițiți!

²⁵ Vai vouă, iarăș’, Farisei Și cărturari! Sunteți acei Care, paharu-l curățați Doar în afară, și-l lăsați Plin cu gunoi – gunoiul care Răpire-i și necumpătare.

²⁶ Orb Fariseu! Învață dar, Să cureți interiorul, iar Dacă-n lăuntru ai spălat, Și-afară, el va fi curat.

²⁷ Vai Farisei și cărturari! Sunteți ca și mormântul cari, Afară, este văruit, Dar, înlăuntru, e ticsit Cu oasele pieriților Și cu necurăția lor.

²⁸ La fel și voi: în exterior, Vă arătați, oamenilor, Cum că sunteți neprihăniți, Dar înlăuntru, năpădiți Ați fost, doar de fățărnicie

²⁹ Și făr’delegi. Vai o să fie De voi, fățarnici Farisei Și cărturari! Sunteți acei Care, morminte noi, zidiți Prorocilor, și-mpodobiți Groapa celui neprihănit,

³⁰ Zicând: „Dacă am fi trăit În zilele părinților Noștri, când al prorocilor Sânge curat, l-au risipit, Cu ei, noi nu ne-am fi unit.”

³¹ Dar, prin aceasta, dovediți – Prin ceea ce mărturisiți – Că sunteți fii de ucigași, Dacă ai voști’ înaintași – Exact așa precum ați zis – Pe toți prorocii, i-au ucis.

³² Acuma voi, urmașii lor, Umpleți cupa părinților!

³³ Pui de năpârci! Șerpi ce sunteți! Cum credeți, oare, că puteți Scăpa de-a gheenei vâltoare, Deci de pedeapsa viitoare?

³⁴ De-aceea, Eu trimit, la voi, Proroci și înțelepți, și-apoi Și cărturari. Însă, aflați Că știu cum vor fi-ntâmpinați. Pe unii o să-i omorâți, Pe alții o să-i răstigniți; În sinagogi, pe-alți-i veți bate, Și-apoi, din cetate-n cetate, Pe toți o să îi prigoniți, Căci trebuie ca să plătiți Pentru întreaga voastră vină.

³⁵ Asupra voastră, va să vină Tot sângele nevinovat, Ce, pe pământ, a fost vărsat, De la acel neprihănit Care a fost Abel numit, Și pân’ acum, la Zaharia – Cari fiu îi e lui Barachia – Cel ce-ntre Templu și altar A fost ucis de voi, măcar Că el era nevinovat.

³⁶ Însă, vă spun adevărat: Cădea-va, peste-acest popor, Sângele lor – al tuturor!”

Pedeapsa Ierusalimului

³⁷ „Ierusalim, Ierusalime – Asemenea-ți, nu mai e nime’! Pe-ai mei proroci ți i-am trimis, Însă, mereu, tu i-ai ucis Pe cei ce i-am trimis la tine! De câte ori, pe lângă Mine, Am vrut să-i strâng pe fiii tăi, Precum găina, puii săi? Dar n-ai vrut. Cu-ndărătnicie,

³⁸ Toți v-ați opus. Casa, pustie, Iată, că vă va fi lăsată;

³⁹ Căci, vă repet încă odată: De-acum, nu Mă veți mai vedea, Până în ziua aceea, În care, „Binecuvântat” – Veți zice – „cu adevărat, E Cel care-n al Domnului Nume-a venit! Osana Lui!”