Biblia Todo Logo
Bìoball air-loidhne

- Sanasan -

Matei 2 - Biblia în versuri 2014


Magii la Ierusalim – Irod

1 Când S-a născut, în vremea ‘ceea, În Betleemul din Iudeea, Iisus, Irod a-mpărățit Peste Israel. Au venit La el – deci la Ierusalim – Din est, trei magi și i-au spus: „Știm

2 Că, de curând, vi s-a născut Un Împărat. Noi I-am văzut Steaua, lucind în Răsărit. Și iată-ne că am venit Să ne-nchinăm în fața Lui – În fața Împăratului Iudeilor. Deci, vrem să știm, Unde putem să Îl găsim!”

3 Când astă veste a aflat, Irod tare s-a tulburat. Ierusalimul tot – cu el – S-a tulburat, atunci, la fel.

4 Irod, preoți, a adunat Și cărturari. Au încercat Să afle unde-ar fi putut Hristosul să se fi născut.

5 „În Betleem!” – preoți-au zis – „Căci prin proroci se află scris Despre ceea ce s-a-ntâmplat:

6 „Tu, Betleeme, ne-nsemnat Nu ești, în țara lui Iuda! O căpetenie vei da! Păstor are să fie El, Poporului Meu, Israel!”

7 Irod, în taină, i-a chemat Pe magi, și-ntocmai a aflat Vremea când steaua s-a văzut – Deci, când Hristosul S-a născut.

8 La Betleem, el i-a trimis: „Duceți-vă!” – Irod le-a zis – „Cu de-amănuntul cercetați! Vești, despre Prunc, să îmi aflați, Căci de-L găsiți, doresc să vin, Degrabă, Lui, să mă închin!”

9 Când au ieșit de la-mpărat, Magii aceia au plecat, Iar cea cari i-a călăuzit, Steaua a fost, din Răsărit.

10 Cu bucurie au urmat Steaua, căci ea le-a arătat Unde-i Iisus adăpostit. Deasupra casei s-a oprit

11 Steaua, iar magii au intrat Și Pruncului s-au închinat. Apoi, ei – față de Maria – Au scos de la chimir tămâia, Smirna și aurul avut, Și-un dar, Pruncului, I-au făcut.

12 În urmă, Domnul i-a-nștiințat, În vis, și s-au înapoiat Pe un alt drum, în țara lor, Făr’ a-l vesti pe domnitor.


Fuga în Egipt – Omorârea pruncilor

13 După ce magii au plecat, Un înger i s-a arătat, În vis, lui Iosif: „Scoală-te! Ia Pruncul și pogoară-te Spre țarina Egiptului. Mergi cu Maria, mama Lui, Și-acolo, voi să așteptați – Până când fi-veți înștiințați – Căci împăratul, de gând are, Pe-Acest Copil, să Îl omoare.”

14 Iosif, atuncea, s-a sculat Și-n noaptea ‘ceea a plecat – Cu Pruncul și cu mama Lui – Spre granița Egiptului.

15 Acolo, ei au locuit Cât timp Irod a viețuit, Pentru-a-mplini ce era scris De-acel proroc care a zis: „Pe Fiul Meu, Eu L-am chemat, Azi, din Egipt”. Când, înșelat,

16 Irod, de magi, s-a pomenit, S-a mâniat și-a poruncit Ca pruncii care se aflau În Betleem – care erau Băieți – de la doi ani în jos, Să fie omorâți. Hristos, Spera că va cădea atunci Ucis, odată cu-acei prunci.

17 Omorul ce s-a-nfăptuit, Din al său ordin, a-mplinit Ce Ieremia-a zis: „Ia seama!

18 Țipăt s-a auzit în Rama! Se plânge mult și se bocește; Rahela, fiii, își jelește Și, mângâieri, ea nu voia Căci pe copii nu-i mai avea.”


Moartea lui Irod – Întoarcerea din Egipt

19 Irod, în urmă, a murit Și-apoi, lui Iosif, i-a vorbit – În vis – îngerul Domnului:

20 „Ia Pruncul și pe mama Lui Și te întoarce-n Israel, Fiindcă a murit acel Care voia să Îl omoare.”

21 Iosif îi dete ascultare,

22 Dar când află că în Iudeea Împărățea, pe vremea ‘ceea, Al lui Irod fiu – Arhelau – El, cu ai săi, atuncea s-au Întors – căci fost-a prevenit – Și-n Galileea-au poposit.

23 În Nazaret s-au așezat Spre-a se-mplini cuvântul dat Prin prorocie, când s-a spus: „Nazarinean, este Iisus”.

Copyright © 2014 Ioan Ciorca

Lean sinn:



Sanasan