Luca 3 - Biblia în versuri 2014Propovăduirea lui Ioan Botezătorul 1 Era al cincisprezecelea An de domnie, ce-l făcea Tiberiu Cezar; dregător, Peste țara Iudeilor, Fusese pus Ponțiu Pilat; Irod era înscăunat Cârmuitor, în vremea ‘ceea, Peste micuța Galileea, Iar peste al Ituriei Ținut, și al Trahonitei – La fel, peste Lisania – Frate’ său, Filip, stăpânea, Căci le era cârmuitor, Și-al Abilenei domnitor; 2 Caiafa și Ana slujeau, La Templu – mari preoți erau. Deci iată, în acele zile – Aflăm din ale Bibliei file – Că Domnul și-a trimis solia, Feciorului lui Zaharia, Aflat, atuncea, în pustie. Astfel, fu pregătit să vie 3 Ioan, să propovăduiască, Lumii, mila dumnezeiască. Prin părțile Iordanului, Despre-ndurarea Domnului, El a vorbit. Orice ființă, Chemată-a fost, la pocăință, Ce prin botez, dă tuturor, Iertare a păcatelor. 4 Astfel, Ioan a împlinit Tot ceea ce s-a prorocit. Despre Ioan, Isaia scrie: „Glasul ce strigă în pustie: „Pregătiți calea Domnului Și neteziți cărarea Lui! 5 Oricare vale-i astupată Și orice culme-i nivelată; Căile strâmbe-s descâlcite Și vor fi drepte; netezite Fi-vor de-acum drumurile, 6 Și-astfel, toate făpturile Au să privească, tot mereu, Iertarea de la Dumnezeu.” 7 Multor noroade adunate, La el, spre a fi botezate, Ioan le-a zis: „De ce veniți, Pui de năpârci? Vreți să fugiți, Azi, de mânia viitoare?! Cine vă-nvață, astfel, oare? 8 Vă spun, ca să aveți știință: Aduceți rod de pocăință! Să nu gândiți, ca un nebun, „Avram ni-e tată”, căci vă spun: Domnul, din aste pietre, vii, Pentru Avram, ridică fii. 9 Iată securea, fraților, La rădăcina pomilor, A fost înfiptă! Va cădea Acel pom, ce nu va avea Roadele bune – e tăiat Și-apoi, în foc, e aruncat!” 10 După ce vorba-i ascultară, Noroadele îl întrebară: „Ce spui? E tare neplăcut; Ne-nvață dar, ce-i de făcut?” 11 „Cel care, două haine, are, Una s-o dea celui ce n-are! Cel ce mâncare-o fi având, S-o-mpartă cu cel ce-i flămând!” – A spus Ioan, norodului. 12 Atunci, veniră-n fața lui, Și niște vameși, întristați, Dorind să fie botezați, Zicându-i: „Iată, și noi vrem, Botezul; însă, ce putem A face, spre-a fi botezați?” 13 El le-a răspuns: „Să nu luați Nimic, celor ce-i vămuiți, Peste porunca ce-o primiți!” 14 Niște ostași, la rândul lor, L-au întrebat pe-nvățător: „Ce zici, de-ale noastre purtări?” „Nu stoarceți, prin amenințări, Nimica, de la nimenea! Nu-nvinuiți, de-asemenea, Pe nimeni, pe nedrept! Să știți, Cu leafa, să vă mulțumiți!” 15 Pentru că lumea se gândea Căci cel ce astfel le vorbea Este Hristos, Ioan a spus: 16 „Botez, cu apă, v-am adus, Dar Cel care în urmă-mi vine, E mai puternic decât mine. Iar eu vă spun – luați aminte – Cureaua-I, de la-ncălțăminte, Să I-o dezleg, vrednic, nu sânt. Când va veni, cu Duhul Sfânt Și foc, are să vă boteze. 17 Curând, El vine! Să lucreze, În a Lui arie, e gata! În mână, Își are lopata: Va curăța ogorul, iar Grâul, îl strânge, în grânar, În timp ce pleava, adunată, În flăcări, fi-va aruncată.” Închiderea lui Ioan 18 Astfel, noroadelor vorbea Ioan, și Evanghelia, O răspândea, neîncetat. Multe îndemnuri a mai dat, Gloatei, ce-n jurul său era. 19 Doar pe Irod, el îl mustra, Pentru păcatul său cel mare – Cel cu Irodiada – care, Era a lui Filip soție. Filip, așa precum se știe, Fusese al lui Irod frate. La multele sale păcate, 20 Irod și-a mai adăugat, Când, pe Ioan, l-a-ntemnițat. Botezul lui Iisus 21 Când cu norodul a sfârșit De botezat, a și venit Iisus, în vale, la Iordan, Primind botezul lui Ioan. În timp ce se ruga Iisus, S-a deschis cerul, iar de sus, 22 În chip trupesc, de porumbel, Duhul venit-a peste El Și-un glas, puternic, răspicat – Atunci – din cer, a cuvântat: „Tu Îmi ești Fiul prea iubit: Plăcere-n Tine, Mi-am găsit!” Cartea neamului lui Iisus Hristos 23 Iisus aproape a făcut Treizeci de ani, când a-nceput Să-mpartă-nvățătura Lui, Cu dragoste, norodului. Cum cei din vremea Lui Îl știu, El fost-a al lui Iosif fiu, 24 Și al lui Eli și Matat, Levi și Melhi, precedat De Ianai, Iosif, Matatia, 25 Amos, Naum; iar seminția Merge prin Esli, precedat, De Nagai – fiu al lui Maat; 26 Matatia, ce-i fiul lui Semei, care-i feciorul lui Ioseh, Ioda și Ioanan; 27 Ajungem dar – din an, în an – La Resa și Zorobabel Ce-i fiu al lui Salatiel, 28 Neri, Melhi, Adi, Cosam Care-i fiul lui Elmadam, Cel care e fiul lui Er, 29 Al lui Iisus și Eliezer, Al lui Iorim și-al lui Matat Care fusese precedat 30 De Levi, Simeon, Iuda, Iosif, Ionam; îi preceda Eliachim ce-i fiul lui 31 Melea, Mena feciorul lui Matata, Natan, David care 32 E al lui Iese fiu și-i are Pe Iobed, Booz și Salmon Înaintași, pe Naason, 33 Aminadab, Admin, Arni, Esrom, Fares, Iuda; veni 34 Iacov, Isac, Avram, Tara, Nahor; ‘nainte mai era 35 Seruh, Ragau, Falec al lui Eber, Sala, Cainam al lui 36 Arfaxad, Sem, Noe-acela Al lui Lameh, Matusala, 37 Enoh, Iared, Maleleel, 38 Cainan, Enos care – și el – E al lui Set fecior și care – Părinte – pe Adam îi are. Și-astfel, mergând pe neam, mereu, Iisus e al lui Dumnezeu. |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca