Luca 10 - Biblia în versuri 2014Trimiterea celor șaptezeci de ucenici 1 Domnul alese, dintr-ai Săi, Pe șaptezeci. Pe-ale Lui căi, El i-a trimis să meargă-apoi, În fața Sa, doi câte doi. 2 „Mare e secerișul, iar Puțini sunt lucrătorii; dar, Rugați-l voi, pe Dumnezeu, La secerișul Său, mereu, Să dea secerători” – le-a spus, Discipolilor Săi, Iisus. 3 „Iată, Eu vă trimit, acum, Să o porniți, pe al Meu drum; Sunteți asemeni oilor, Plecate-n calea lupilor. 4 Nu luați traistă, pentru drum, Încălțări, haine – nicidecum. Toiag, nici pungă, nu luați! Pe nimeni să nu întrebați, Pe-al vostru drum, de sănătate. 5 Când veți intra în vreo cetate Și în vreo casă o să stați, Voi să o binecuvântați, Zicând așa: „Pacea să vie, Asupra ta”. Când o să fie 6 Un fiu al păci-n locu-acel, Pacea pogoare peste el. Altminterea, pacea, la voi, Să se întoarcă, înapoi. 7 În acea casă, poposiți – Mâncați și beți, tot ce primiți, Căci, după vrednicia lui, E plata lucrătorului. Să nu umblați, din casă-n casă. 8 Mâncați ce vi se dă la masă. În ce cetate vă găsiți, Oriunde o să fiți primiți, 9 Pe cei bolnavi, să-i vindecați Și spuneți tuturor: „Aflați Că-mpărăția Domnului, Apropiată-i omului.” 10 De cumva, nu sunteți primiți În vreo cetate, să ieșiți Pe ulițele ei și-apoi, Strigați, ca să se știe: „Noi, 11 Praful, de pe încălțăminte, Ca semn de-aducere aminte, În contra voastră-l scuturăm! Cu toate-acestea, vă-nștiințăm Că-mpărăția cerului – Împărăția Domnului – De voi, azi, s-a apropiat, Cu toate că ne-ați alungat.” 12 Vă spun: în ziua judecății, Cu mult mai greu va fi cetății Aceleia – când va fi ora – Decât Sodomei și Gomora. 13 O, vai și-amar va fi de tine, Cât ești de mare, Horazine! O, vai Betsaido, de mergeam Și în Sidon și-n Tir făceam Minunile ce le-ați zărit, Degrabă, s-ar fi pocăit În sac și în cenușă. Lor, 14 O să le fie mai ușor În ziua judecății. Dar, 15 Tu Capernaume, crezi chiar, Că pân’ la cer, vei fi-nălțat? Te-nșeli, căci fi-vei dărâmat! În locuința morților, Pogori, oraș ne-ascultător! 16 Cel ce va asculta de voi, Pe Mine Mă ascultă-apoi. Cel care vă nesocotește, Pe Mine Mă disprețuiește, Nesocotind, prin Mine-astfel, Pe Cel ce M-a trimis, la el.” Întoarcerea celor șaptezeci 17 Cei șaptezeci au revenit Și, lui Iisus, I-au povestit: „Doamne, dracii – orice duh rău – Supuși ni-s, în Numele Tău.” 18 Iisus răspunse: „L-am văzut, Ca fulgerul, cum a căzut Satan, din cer. Ați căpătat 19 Putere, încât, ați călcat Pe scorpii și șerpi plini de fiere, Și pe-a dușmanului putere, Fără ca să fiți vătămați. 20 Totuși, să nu vă bucurați Că orice duh vă e supus, Ci pentru că acolo, sus, În cer, numele voastre-s scrise.” 21 Voios, în Duh, Iisus mai zise: „O, Tată, Domn al cerului, Precum și al Pământului! Te laud, Tată, ne-ncetat – De-a pururea, fii lăudat! – Că aste lucruri, le-ai ascuns De înțelepți. De nepătruns, Sunt pentru cel ce-i iscusit. Doar pruncilor, le-ai deslușit! Da, astfel ai găsit cu cale, Să faci, în planurile Tale! 22 În mâini, doar Mie, mi-au fost date, De Tatăl, lucrurile toate! Fiul, de Tată-i cunoscut; Iar Tatăl e – de Fiu – știut Și de acel față de care Fiul arată îndurare Iar astfel, Tatăl, negreșit, Are a-i fi descoperit.” 23 Când a sfârșit, Domnul Iisus, S-a-ntors și aste vorbe-a spus, Doar pentru ucenici, apoi: „Ferice este, azi, de voi, De ochii voștri, că puteți, Aceste lucruri, să vedeți! 24 Vă spun, că mulți proroci au vrut Să vadă, însă, n-au văzut Ce vedeți voi; mulți au dorit S-audă, dar n-au auzit Ceea ce voi ați ascultat – Tot ceea ce v-am învățat.” Pilda Samariteanului 25 Să-l ispitească, pe Iisus, Un învățat al Legi-a spus: „Învățătorule, socot Să Te întreb, în ce fel pot, Veșnica viață, a obține? Ce sfaturi ai, deci, pentru mine?” 26 Iisus l-a ascultat și-a zis: „Spune-Mi, în Lege, ce e scris? Și cum citești, în ea, mereu?” 27 „Să Îl iubești, pe Dumnezeu, Cu inima, cu sufletul, Precum și cu tot cugetul; Iar pe aproape, să-l iubești, Cum tu iubit, de tine, ești.” 28 „Bine-ai răspuns”, i-a zis Iisus, „Să faci așa precum ai spus, Și-atuncea, o să dobândești Veșnica viață, cum dorești.” 29 „Așa e, însă, Te-ntreb eu: Cine-i acel aproape-al meu?” 30 Iisus, atuncea, l-a privit Adânc, în ochi, și a vorbit: „Ascultă, am să-ți spun ceva: De mult, odată, cineva, De la Ierusalim plecat, Spre Ierihon s-a îndreptat. Pe drum, tâlharii l-au pălit: L-au dezbrăcat, l-au jefuit De tot ce-avea, și l-au bătut Zdravăn, încât, el a căzut Ca mort. Tâlharii au plecat Și-n nesimțire, l-au lăsat. 31 Din întâmplare, a trecut Un preot, dar, când l-a văzut, Pe bietul om, l-a ocolit. 32 A mai trecut și un Levit, Pe drum, apoi, însă, și el L-a ocolit, pe omu-acel. 33 Doar un Samaritean, milos, Când l-a văzut, zăcând, pe jos, 34 În grabă, s-a apropiat. Ulei și vin, el i-a turnat, Pe răni. Pe-al său asin, l-a pus Și, la un han, apoi, l-a dus, Unde s-a îngrijit de el. 35 În zori, Samariteanu-acel, Hangiului, i-a dăruit Doi lei și, astfel, i-a vorbit: „Pe acest om, să-l îngrijești, Iar tot ceea ce cheltuiești, Cu el, înseamnă-ți, căci, apoi, Îți voi plăti, când vin ‘napoi.” 36 Acum, răspunde-Mi, dacă vrei: Care, dintre aceștia trei, S-a dovedit apropiat, De omul ce-a fost atacat De către hoți, cum am văzut?” 37 „Cel care, milă, a avut” – Învățătorul Legi-a spus. „La fel să faci!” – i-a zis Iisus. Marta și Maria 38 Pe drum fiind, cu-ai Săi, Iisus Intră-ntr-un sat, unde S-a dus, La o femeie, de a stat – Aceasta, Marta, s-a chemat. 39 Marta, o soră, mai avea, Care, Maria, se numea. Ea se-așeză, nerăbdătoare, La ale lui Iisus picioare, Ca să asculte vorba Lui. 40 Marta Îi zise Domnului: „Doamne, mă iartă că-ndrăznesc, Dar iată, singură, slujesc! Spune-i, Te rog, la sora mea, Să vină, ajutor, să-mi dea.” 41 „Tu, Marto, te îngrijorezi, Pentru prea multe; însă, vezi, 42 Numai un lucru trebuiește, Căci doar acela folosește” – A zis Iisus – „partea cea bună, Iată, Maria și-o adună. Aceasta, nu-i va fi luată, De către nimeni, niciodată!” |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca