Iov 25 - Biblia în versuri 2014A treia cuvântare a lui Bildad 1 Bildad, din Șuah, a urmat La rând și-a zis: „Te-am ascultat Și-acum, ascultă ce-ți spun eu: Îi aparțin lui Dumnezeu, Groaza și-asemenea puterea. 2 El doar Își împlinește vrerea, Făcând ca pacea să domnească Peste întinderea cerească. 3 Se află, oare, cineva Să-I numere oastea, cumva? Și peste cine nu răsare, Când se aprinde-ntreaga zare, În zori, a Domnului lumină? 4 Poate fi omul fără vină, ‘Naintea Domnului? Curat, Poate fi cel ce s-a-ntrupat Dintr-o femeie muritoare? 5 Nici luna nu-i strălucitoare, Nici stelele nu sunt curate. În Fața Sa, toate-s pătate. 6 Atuncea, mai puțin cu-atât Omul – biet vierme amărât – Cu al său fiu – tot muritor Și-asemeni lui, un viermișor – Curat nu are ca să fie, Azi, sau în vremea ce-o să vie!” |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca