Iov 2 - Biblia în versuri 2014

Satana învinuiește pe Iov

¹ Când într-o bună zi – în zori – Din nou, ai Domnului feciori, În fața Lui, s-au prezentat, Satana, iute, i-a urmat, Vârându-se-n mijlocul lor.

² Domnul, privindu-l răbdător, L-a întrebat: „De unde vii?” Satan a zis: „De vrei să știi, Află că am cutreierat Pământul și că m-am plimbat Pe-ntinsul lui. De-acolo eu, Acuma, vin.” „Pe robul Meu –

³ Pe Iov” – Domnul a întrebat – „Atuncea când ai colindat Pământul, nu l-ai întâlnit? Asemeni lui, neprihănit, Alt om nu poate fi aflat. El are sufletul curat, Se-abate de la rău, mereu, Căci teamă-i e, de Dumnezeu. Iov, în neprihănirea lui, Se ține tare. Motiv nu-i Să-l pierd, căci n-are nici o vină – Tu doar Mă-ndemni, fără pricină!”

⁴ Satana-n clipele acele Răspunse: „Piele pentru piele! Omul dă totul, pentru viață,

⁵ Dar te va blestema în față, Atunci când ai să îndrăznești, Osul sau carnea să-i lovești!”

⁶ Domnul i-a zis Satanei: „Iată, Ți-l dau pe mână! Dar cruțată Să-i fie viața, negreșit!”

⁷ Când de la Domnul a ieșit Satana, grabnic, a plecat, Pe bietul Iov l-a căutat Și întâlnindu-l l-a lovit C-o bubă ce l-a năpădit De sus, din vârful capului, Până-n talpa piciorului.

⁸ Un ciob de sticlă a luat Sărmanul Iov, de-a scărpinat Piele-ai spuzită de puroi Și în cenușă-a stat apoi.

⁹ Nevasta lui, când l-a văzut, În disperare a căzut Și-atunci, lui Iov, a îndrăznit Să îi vorbească: „Neclintit Ești, în neprihănirea ta! Cum înduri boala? Nu mai sta, Ci împlinește sfatul meu: Îl blestemă pe Dumnezeu, Și mori! Așa, vei fi scăpat!”

¹⁰ Iov a privit-o încruntat: „Femeie! Nu ți-e mintea bună! Iată, vorbești ca o nebună! Cum binele, noi îl primim Din mâna Domnului, nu știm Și răul să-l primim, la fel?! Deci cum să-L blestem eu, pe El?!” Iov, astfel, n-a păcătuit În tot ceea ce a vorbit.

Cei trei prieteni vin la Iov

¹¹ Iov, trei prieteni, a avut. O înțelegere-au făcut Cei trei, după ce-au auzit Ce-a pățit Iov. S-au sfătuit Să meargă, să îl viziteze, Voind să îl îmbărbăteze; Plângând cu el alăturea, Sperau să-l poată mângâia. Întâiul, din Teman, sosise Și, Elifaz, el se numise. Bildad, din Șuah, l-a-nsoțit Și cu Țofar care-a venit La el tocmai de la Naama. Pe cei trei îi cuprinse teama,

¹² Căci ei nu l-au recunoscut Pe Iov, atunci când l-au văzut. Atât de mult era schimbat, Încât ei s-au înspăimântat. Au plâns apoi, neîntrerupt, Mult timp. Mantalele și-au rupt, Pumni de țărână au zvârlit Spre cer și-apoi s-au tânguit, Văzând cât li-e de apăsat

¹³ Prietenul. S-au așezat – Înconjurându-l – pe pământ Și n-au mai scos nici un cuvânt O săptămână, căci știau Ce mari dureri îl chinuiau.