Deuteronom 6 - Biblia în versuri 2014Ținerea poruncilor Domnului 1 „Porunci și legi, eu v-am adus Și rânduieli, precum a spus Domnul să fac. Să ascultați Tot ce vă spun și să-nvățați Ca toate să le împliniți, În țara care-o s-o primiți. 2 Voi, teamă, să aveți mereu, De-al vostru Domn și Dumnezeu Și să păziți, neîncetat, Poruncile ce vi le-a dat Și legea Lui. Ai voștri fii – Iar după ei, ai lor copii – Să le-mplinească, să le-asculte, Ca să aveți toți, zile multe. 3 Israele s-asculți, mereu, Poruncile lui Dumnezeu, Și caută să le-mplinești Ca, fericit, tu să trăiești Și-n număr, înmulțit, mereu, Să fii, de Domnul Dumnezeu, Așa cum a făgăduit Părinților, când le-a vorbit Și-a zis că tu ai să primești O țară mare, ca-n povești. Lapte și miere curg în ea – În țara care-o vei avea. 4 Israele, cuvântul meu, Ascultă-l! Domnul Dumnezeu Este singurul Domn. Nu sânt Alții, în cer, sau pe pământ. 5 Ascultă de cuvântul Său Și să-L iubești pe Domnul tău, Din suflet, din inima ta, Cât în putere îți va sta. 6 Poruncile ce le primești, În inimă, să le păzești. 7 În minte, ți le-ntipărește Și fiilor tăi, le vorbește, Acasă când tu ai să fii, Când vei pleca-n călătorii, Sau când te culci să te-odihnești, Precum și-atunci când te trezești. 8 Un semn de-aducere aminte, Să-ți legi la mâini și înainte, Ca pe fruntarii, să le-așezi Între-ai tăi ochi, ca să le vezi. 9 Pe toți ușiorii caselor, Să-i încrestezi, cu slova lor. Pe porți, să ți le scrii, mereu, Ca să nu uiți, de Dumnezeu.” Tâlcuirea poruncii despre dragostea de Dumnezeu 10 „Iată că Dumnezeul tău Nu-Și va călca cuvântul Său, Ci te va duce – cum a zis – În țara care a promis Părinților tăi – cum se știe – Că dăruită-ți va fi ție. El, cu Avram, a povestit Și cu Isac a mai vorbit Și-apoi cu Iacov. Le-a promis Că îți dă țara cea de vis. Vei stăpâni cetăți mai mari – Multe și bune – dar pe cari Tu nici măcar nu le-ai zidit, 11 Case ce nu le-ai construit – Pline de bunuri – pentru care Tu n-ai făcut nici o lucrare, Puțuri cu ape-mbelșugate Cari nu de tine-au fost săpate, Vii și măslini buni de rodit Pe care nu tu i-ai sădit. Din ele, când tu vei gusta – 12 Și-ai să te saturi – nu uita De Domnul care te-a luat De mâini și te-a eliberat Din al Egiptului ținut – Din rob, El, liber, te-a făcut. 13 Teamă să ai, de Dumnezeu, Să știi să Îl slujești mereu, Și-atunci când faci un jurământ, Să juri pe Numele Lui Sfânt. 14 Nu căuta alți dumnezei: Să nu te iei după acei Pe cari alte popoare-i au – Din cele care-n juru-ți stau – 15 Pentru că al tău Dumnezeu Este un Domn gelos, mereu. A Lui mânie se aprinde Și-ndată ea vă va cuprinde Pe toți și fi-veți nimiciți. 16 Pe Domnul, să nu-L ispitiți Așa precum ați mai făcut Pe când la Masa ați șezut. 17 Păziți porunca Domnului Și împliniți legile Lui. 18 În fața Lui, va fi făcut Numai ce-i bine și plăcut, Ca fericit, tu să trăiești, În țara ce ai s-o primești – Țara care a fost jurată, Părinților, că-ți va fi dată. 19 Acum, Domnul îl izgonește Pe-al tău vrăjmaș – cari locuiește În țara ‘ceea minunată – Spre a-mplini ce-a spus odată. 20 Când vei ajunge întrebat, De fiul tău, „Ce-a însemnat Învățăturile aceste? Dar cu aceste legi, ce este? Și ce e cu aste porunci Date de Domnul nost’?”, atunci, 21 Tu să răspunzi, copilului: „Eram ai Faraonului Robi, în Egipt. Din a lui țară, Doar Dumnezeu ne-a scos afară. 22 Sub ochii noștri, a făcut Minuni cum nu s-au mai văzut – Cu semne mari și-nfricoșate – Și toate fost-au îndreptate În contra Faraonului Precum și a Egiptului. 23 De-acolo, El ne-a scos pe noi, Și-aicea ne-a adus apoi, Exact așa precum a zis, Cum a jurat, când a promis Părinților, c-o să ne dea Țara, să locuim în ea. 24 Domnul ne-a poruncit atunci, Ca aste legi și-aste porunci, Neîncetat, să le păzim Și astfel, fericiți să fim. Teamă, va trebui, mereu, S-avem față de Dumnezeu, Iar El, în viață, ne va ține, Precum și azi face, vezi bine. 25 Vom avea parte de-ndurare, Dacă cu scumpătate mare, Vom împlini aste porunci, Așa cum Domnu-a spus atunci.” |
Copyright © 2014 Ioan Ciorca